Președintele IOHANNIS încurajează oamenii de afaceri să se folosească de cadrul Misiunii Economice a Francofoniei

Președintele IOHANNIS încurajează oamenii de afaceri să se folosească de cadrul Misiunii Economice a Francofoniei
Publicat: 27/03/2024, 12:00
Actualizat: 27/03/2024, 14:25

Președintele României, Klaus Iohannis, încurajează oamenii de afaceri și întreprinderile din lumea francofonă  să se folosească de cadrul Misiunii Economice și Comerciale a Francofoniei în Europa Centrală și de Est pentru a-și consolida afacerile și economiile societăților din care provin, în beneficiul cetățenilor. Evenimentul face parte din Strategia Economică pentru francofonie 2020-2025 și urmărește intensificarea schimburilor comerciale și investiționale între cele 88 de state membre și guverne din Organizația Internațională a Francofoniei.

În cadrul Misiunii Francofoniei, președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj, prezentat de către Sergiu Nistor, consilier prezidenţial în Departamentul Cultură, Culte şi Minorităţi Naţionale. Astfel, se că România este un partener constant şi de anvergură al Francofoniei, inclusiv în dimensiunea sa economică iar  apartenenţa la Francofonie înseamnă împărtăşirea valorilor şi a idealurilor umaniste, care au conturat modernitatea noastră şi destinul nostru european.

„Francofonia viitorului: educaţie pentru dezvoltare durabilă”. Misiunea economică şi comercială a Francofoniei din aceste zile de la Bucureşti se înscrie cu un aport important în construirea acestei francofonii a viitorului”, afirmă în mesaj şeful Statului Român.

Misiunea reunește un forum economic la nivel înalt și sesiuni business-to-business, în special în sectorul agroalimentar, digital – inclusiv securitatea cibernetică și industria jocurilor video, energia verde și sectorul medical și include sprijin din partea experților, vizite la sediile companiilor, precum și identificarea și realizarea de oportunități comerciale și de investiții cu firme de profil asemănător sau complementar, din statele membre OIF(Organizația Internațională a Francofoniei). De asemenea, în contextul actual, marcat de războiul din Ucraina şi de efectele sale negative economice şi sociale, acţiunea României în cadrul mişcării Francofone urmăreşte întărirea coeziunii organizaţiei noastre şi a rezilienţei ei interne, precum şi sporirea capacităţii noastre de dialog în vederea promovării de soluţii pentru crizele suprapuse din această perioadă.

Citește și:

27 martie, calendarul zilei: Unirea Basarabiei cu România / Se naște Quentin TARANTINO / 47 de ani de la catastrofa aeriană din Tenerife: 583 de morți

Klaus Iohannis l-a decorat din nou pe Sorin Cîmpeanu, fostul ministru al Educației, cu „Ordinul Național Steaua României” în grad de ofițer

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un cuplu de pensionari a vândut tot și a plecat într-o croazieră în jurul lumii....
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are...
FOTO. Ilinca Vandici a făcut-o praf pe Bianca Drăgușanu! Războiul frumoaselor foste iubite de fotbaliști
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
România introduce salariul minim european în acest an. Ciolacu: Termenul este 15 noiembrie
Nici vorbă de 100.000 euro! Câți bani primește Zanni, de fapt, pentru că a câștigat...
Veșnic tânără! Are 74 de ani, dar arată fabulos. Mulți nu îi dau vârsta: ce...
Tinerii îmbrăţişaţi înainte să fie luaţi de ape, în Italia, sunt români. Patrizia, Bianca şi...
Ei sunt cei trei tineri dispăruți în urma inundațiilor din Italia! S-au îmbrățișat în timp...
Cresc salariile minime de la 1 iulie 2024: Câți bani vor lua în mână angajații...
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit...
Când se va circula pe autostradă între București și Sibiu? Informații despre viitoarea autostradă a...
Cele mai mari alegeri din lume. Primul exit poll arată că partidul premierului indian va...
LEGĂTURA cu VENUS, PIERDUTĂ! De ce este aceasta importantă?
Avertisment pentru cei care stau la CURTE. Se ELIMINĂ de urgență
Anunț de ultimă oră de la ANM! Temperaturile se apropie de pragul canicular. Unde se...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Cu ce intenții a chemat-o Gagea pe Roberta în camera roșie? Ce părere are Sebastian...
Andrei Aradits, dezvăluiri neașteptate despre relația cu Andreea Bălan: „Nu prea ne plăceam așa. Nici...
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
Mai mulți asteroizi potențial periculoși amenință planeta Marte
×